Mesajul Zinaidei Bezverhni, Directorul General al AMDM

04
dec
2019

Mesajul Zinaidei Bezverhni, Directorul General al AMDM

Dragi colegi, 

     Astăzi este ultima mea zi în calitate de Director General al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM). Din ziua în care am acceptat funcția, mi-am dorit să contribui la reformarea domeniului, fapt ce a devenit una dintre cele mai mari provocări din cariera mea de până acum. Grație experienței profesionale acumulate în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății și în domeniul farmaceutic, am preluat conducerea AMDM având idei clare și un plan de acțiuni concrete pentru a putea realiza schimbările. 

     Am fost bucuroasă să cunosc la AMDM și să muncesc cot la cot cu o echipă de profesioniști, oameni dedicați și responsabili, care au susținut activ noile inițiative și cu ajutorul cărora am reușit mai multe lucruri într-o perioadă scurtă. Aici pot menționa:

▪ realizarea analizei pieței farmaceutice, prin prisma impactului asupra accesului la medicamente, soldată cu numeroase concluzii critice, dar care a dus și la identificarea unui set de soluții și recomandări pentru redresarea situației;

▪ cooptarea mai mulți experți internaționali;

▪ găzduirea a 8 misiuni ale Organizației Mondiale a Sănătății și 3 schimburi de experiență cu agențiile cu care avem încheiate contracte de colaborare;

▪ intensificarea colaborării cu producătorii și distribuitorii de medicamente din țară, prin consultarea și implicarea acestora în procesele care vizează activitatea lor (monitorizarea stocurilor, înregistrarea în nomenclator etc.);

▪ extinderea relațiile de cooperare internațională, încheind parteneriat și memorandum de colaborare cu organizația similară din Kârgâzstan;

▪ inițierea unor activități ce se desfășoară pentru prima dată în Moldova: colectarea medicamentelor expirate (procesul a fost inițiat, iar colectarea propriu-zisă va începe în curând), campania națională de promovare a conștientizării și raportării reacțiilor adverse etc.);

▪ promovarea instruirii continue a angajaților AMDM, prin invitarea experților internaționali, dar și prin participarea echipei la evenimente internaționale, pentru schimb de experiență și preluarea bunelor practici; 

▪ reprezentarea Republicii Moldova de către experții AMDM la conferințe și forumuri internaționale, prezentândpracticile de succes (sistemul de farmacovigilență);

▪ fortificarea instituțională prin dezvoltarea în premieră a Planului strategic al AMDM pentru următorii 3 ani, ce oferă Agenției o viziune și un parcurs clar de urmat, având printre obiective: alinierea la standardele Uniunii Europene, eficientizarea activității, asigurarea sustenabilității financiare și extinderea competențelor de inspecție.

     Cu regret, nu mi-a fost acordată șansa și posibilitatea de a continua să muncesc în cadrul echipei AMDM și de a implementa schimbările și prevederile noului Plan strategic instituțional în interesul publicului. Revin la activitatea mea de expert în domeniul farmaceutic și îmi doresc să contribui în continuare la dezvoltarea sistemului de sănătate și a sectorului farmaceutic din Republica Moldova, care trebuie să funcționeze conform standardelor internaționale în beneficiul și siguranța oamenilor.

Noutăţi

21
ian
2020

Directoratul pentru Calitatea Medicamentelor și Îngrijirea Sănătății (EDQM) a Consiliului Europei în vizită de lucru la AMDM

24
dec
2019

Mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorilor de iarnă!

17
dec
2019

În atenția deținătorilor certificatelor de înregistrare cu privirea la Nitrozamina

Development and support SEMSEO

(c) 2015. Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale