AMDM a semnat un nou acord de colaborare ce vizează armonizarea legislației în diverse domenii


Un acord de colaborare între Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale(AMDM) a fost semnat joi, 24 august 2023, cu agenția similară din Lituania. Prin acest memorandum AMDM a obținut un nou partener de încredere în dezvoltarea și armonizarea legislației în diverse domenii, inclusiv în cel ce vizează autorizarea medicamentelor, farmacovigilența, studiile clinice și cel legat de activitatea Laboratorului pentru Controlul Calității Medicamentelor (LCCM). Acest demers devine cu atât mai relevant având în vedere eforturile Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană.

 

În cadrul discuțiilor au fost stabiliți pași concreți în vederea eficientizării parteneriatului nostru de viitor, concentrându-ne în special pe concordanța legislativă și implementarea acesteia. 

 

La eveniment au luat parte Ambasadorul Poloniei la Chișinău, Tomasz Kobzdej, precum și atașatul Ambasadei Lituaniei, Liudas Dabkus. Prezența diplomaților subliniază nivelul de implicare și sprijin în eforturile depuse de AMDM în vederea procesul de armonizare a legislației în conformitate cu directivele Uniunii Europene (UE). 

 

Amintim că Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a semnat, în martie 2023, un Memorandum de cooperare și cu Oficiul pentru Înregistrarea Produselor Medicamentoase din Polonia. Prevederile acestuia fiind practic similare cu cele din acordul astăzi. 

 

Precizăm că, în 2018, Lituania și Polonia au fost desemnate țări câștigătoare pentru implementarea proiectului European de Twinning „Consolidarea AMDM ca organ de reglementare în domeniul medicamentului, dispozitivelor medicale și activității farmaceutice”.