Graficul celor mai importante ședințe și comisii din luna AUGUST


Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale continuă să-și sporească gradul de transparență, iar în acest sens publicăm agenda celor mai importante ședințe ce vor avea loc în luna August.

 

 

Reiterăm faptul că transparența decizională, inclusiv a proceselor de lucru din cadrul instituției, este una dintre prioritățile Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, care-și manifestă constant deschiderea și accesibilitatea. 

Amintim că, în fiecare lună, AMDM publică graficul celor mai importante ședințe și comisii.

Printre acestea se numără:

  • Emiterea Ordinului cu privire la înregistrarea prețurilor de producător la medicamente;
  • Comisia privind aprobarea importului unic al medicamentelor cu ambalaje, prospecte și rezumate neautorizate pentru medicamentele înregistrate;
  • Evaluarea listei materiei prime pentru eliberarea autorizației de import;
  • Comisia pentru autorizarea importului produselor farmaceutice neînregistrate din regiunea transnistreană;
  • Comisia pentru autorizarea importului produselor farmaceutice neînregistrate din Republica Moldova;
  • Comisia Medicamentului.