În Atenția Agenților Economici!


Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) aduce la cunoștința publicului că, începând cu data de 8 februarie 2024, în conformitate cu punctul 30 al Hotărârii Guvernului nr. 348 din 2014, laboratorul de stat pentru controlul calității medicamentului nu va mai furniza servicii în avans.

Această decizie a fost luată având în vedere datoriile cronice înregistrate către AMDM de mai mulți agenți economici.

În vederea asigurării continuității serviciilor prestate, recomandăm tuturor agenților economici efectuarea plăților în avans (mici depozite pentru serviciile prestate de laborator).

Apreciem înalt înțelegerea dumneavoastră a situației create și asigurăm agenții economici că suntem dedicați continuării colaborării transparente și eficiente.