Noul Regulament cu privire la modul de aprobare şi înregistrare a prețul de producător la medicamente, publicat în Monitorul Oficial
După ce la finele lunii trecute a fost aprobat de Guvern, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) informează că noul Regulament cu privire la modul de aprobare şi înregistrare a prețului de producător la medicamente a fost publicat în Monitorul Oficial.
Pentru a pune în aplicare prevederile Regulamentului respectiv, AMDM a instituit în acest sens două Comisii care vor evalua, aproba și negocia prețul de producător la medicamente, fiind emise următoarele Ordine:
- Cu privire la instituirea Comisiei de negociere privind aprobarea prețului de producător la medicamente;
- Cu privire la instituirea Comisiei de aprobare a prețului de producător la medicamente.
Amintim că noul Regulament are drept scop asigurarea accesibilității economice și a intereselor sociale ale consumatorilor de medicamente, precum și transparența etapelor care reglementează stabilirea prețului la medicamente.
Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale i se atribuie dreptul de a iniția procedura de negociere a prețului cu producătorul/deținătorul Certificatului de înregistrare a medicamentului sau reprezentantul oficial al acestuia. Acest lucru nu putea fi aplicat până acum, ceea ce ducea la indisponibilitatea unui număr semnificativ de medicamente în farmaciile țării.