Vizita experților din România la AMDM
Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a găzduit, în perioada 10–11 noiembrie 2025, o vizită de lucru a unei delegații din România, formată din experți ai Ministerului Sănătății și ai Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).
Această misiune a fost organizată cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al României, prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare – RoAid, în cadrul proiectului de asistență dedicat consolidării capacităților instituționale și alinierii la standardele europene în domeniul medicamentelor și dispozitivelor medicale.
În cadrul discuțiilor, directorul general al AMDM, Iuliana ALBU, a subliniat importanța colaborării deschise și a schimbului de expertiză între autorități, evidențiind rolul strategic al acestui parteneriat în procesul de modernizare și armonizare a reglementărilor din Republica Moldova.
La rândul lor, experții din România au reafirmat disponibilitatea de a sprijini autoritățile de reglementare din Republica Moldova în procesul de apropiere de standardele europene, punând accent pe cooperarea tehnică și pe transferul de bune practici.
Pe durata vizitei au fost organizate sesiuni de lucru și discuții tematice axate pe domenii precum:
- procedurile europene de autorizare a medicamentelor și colaborarea cu EMA;
- reglementarea dispozitivelor medicale și sistemul european de vigilență;
- organizarea laboratoarelor de testare și evaluarea post-punere pe piață;
- modalitățile de declarare și aprobare a prețurilor la medicamente.
AMDM continuă să se implice activ în consolidarea parteneriatelor internaționale, menite să contribuie la armonizarea cadrului național de sănătate la standardele europene.