Programul de audiență la conducerea AMDM

Programul de audiența

Audienţa cetăţenilor se efectuează conform Regulamentului privind organizarea audienței, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2024.

1) Director general – ziua de vineri din a 3-a săptămână a lunii, în intervalul orelor 10:00 – 12:00;

2) Director general adjunct – ziua de vineri din a 3-a săptămână a lunii, în intervalul orelor 13:00 – 15:00;

3) Conducătorii subdiviziunilor structurale – ziua de miercuri din a 3-a săptămână a lunii, conform programului de lucru.

Detalii suplimentare la numărul de tel.: (+373) 22 884-301

 

Modul de solicitare a audienței.

Cerere de audiența

Audiența cetățenilor se efectuează în temeiul înscrierii prealabile a solicitanților în baza cererii de audiență, care se depune:

1)la sediul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale;

2)prin poștă (Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Republica Moldova, MD-2028, mun. Chişinău, str. Korolenko, 2/1

3)e-mail (office@amdm.gov.md); 

 

Cererea de audiență se formulează în scris și conține următoarele elemente obligatorii:

1) numele și prenumele sau denumirea solicitantului;

2) domiciliul sau sediul solicitantului și e-mailul, dacă se solicită răspuns pe această cale;

3) denumirea autorității/instituției publice;

4) obiectul solicitării și motivarea acesteia;

5) semnătura solicitantului ori a reprezentantului său legal sau împuternicit, iar în cazul cererii de audiență transmise în formă electronică – semnătura electronică.

 

Cererea de audiență care nu conține unul dintre elementele obligatorii nu se examinează, despre acest fapt se informează în scris solicitantul cu indicarea asupra neajunsurilor și oferirea unui termen rezonabil pentru înlăturarea acestora.

 

Pentru examinarea cu celeritate a cererii de audiență, solicitantul poate include numărul de telefon, precum și alte date care ar facilita comunicarea.

 

Cererea de audiență este însoțită, după caz, de documentele necesare prevăzute la articolul 75 alineatul (4) din Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116/2018 (documentul confirmativ al reprezentantului legal, procura sau  împuternicirea, documente sau dovezi considerate utile de către solicitant).

 

 Modul de realizare a audienței.

Solicitantul este informat de despre aprobarea cererii de audiență, precum și despre data, ora și locația audienței prin unul dintre mijloacele de comunicare: poștă, telefon sau e-mail, acordându-se prioritate mijloacelor electronice de comunicare.

 

Important! În cazul în care din motive obiective se modifică data, ora audientei, solicitantul va fi informat  despre modificările survenite și stabilirea audienței ulterioare.

În cazul imposibilității solicitantului de a se prezenta în audiență la data și ora stabilită, fapt comunicat din timp la numărul de tel.: (+373) 22 884-301,  i se poate propune o altă dată și oră în funcție de agenda persoanei responsabile de realizarea audienței.

 

Audiența cetățenilor se desfășoară:

1) la sediul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale;

2) prin intermediul mijloacelor tehnice de videoconferință, în cazul existenței posibilităților tehnice și cu acordul solicitantului audienței.

 

Important!

 

În cazul în care solicitantul se manifestă violent fizic și/sau verbal, folosește un limbaj necenzurat sau ofensator, audiența încetează.